Tor: Cum să ne anonimizăm și mai mult în mediul online

Recent, am explicat cum să ne alegem un VPN bun (Rețea virtuală privată), iar cel mai important factor al acestei decizii ar trebui să fie politica de confidențialitate. Asta din cauza faptului ca un VPN este gestionat de o singură organizație care ar putea monitoriza și jurnaliza tot traficul dvs. Dacă doriți să vă protejați activitatea de pe internet de oricine ar încerca să vă spionez, va trebui să trimiteți traficul prin mai multe nivele și prin mai multe entități, în așa fel încât nimeni să nu poată să monitorizeze ceea ce faceți, nici chiar furnizorul de VPN. Din fericire există o tehnologie care face exact acest lucru, și este denumită Tor, sau The Onion Router. Niveluri. Ceapă. V-ați prins?
[wp_ad_camp_1]
Iată de ce funcționează diferit față de un VPN normal. Imaginați-vă că doriți să trimiteți o scrisoare anonimă. Ați putea folosi un curier de încredere pentru livrare directă fără ca alțoo să știe sau să dezvăluie identitatea dvs. Alternativ, ați putea folosi un serviciu poștal regulat, lăsând scrisoarea într-o cutie poștală de unde va fi direcționată prin diverse oficii poștale până când va ajunge la destinație. Cam așa funcționează Tor.
Dar care e jmecheria? De ce nu toată lumea folosește Tor? Ei bine, scrisoarea din exemplul de mai sus, este de fapt fluxul dvs. de date, care este redirecționat într-un mod mai alambicat până la destinație. Nu se va duce pe cea mai rapidă și directă rută. Această rută alternativă mai lungă face ca navigatul pe internet să fie mai lung. De asemenea va trebui să vă conectați la rețeaua Tor înainte de a începe navigarea, exact ca la conectarea la un VPN, deși software-ul Tor face acest lucru ai ușor cu alternative pentru desktop și mobil:
- Navigatorul Tor: Un navigator complet anonimizat pentru Windows, Mac și Linux.
- Orbot: Conexiune Tor pentru Android, pentru a putea fi folosită cu navigatoarele deja instalate.
- Navigatorul Onion: Un navigator Tor pentru iOS.
Deși Tor nu poate garanta anonimitatea absolută, este cea mai bună alegere pentru a ne proteja identitatea în mediul online.