Raza: Oprit
Raza: km
Setează raza pentru căutare geografică
Planetariul Muzeului Județean

Planetariul Muzeului Județean

Ce este un planetariu?

O sală de spectacole, un teatru permanent ori ambulant, cu scenă aflată pe tavan, sub forma unui ecran de tip cupolă (dom), cu planetele, stelele şi alte corpuri cereşti ca actori, cu acţiunea plasată în trecut, prezent sau în viitor, destinat satisfacerii curiozităţii umane asupra spaţiului extraterestru, înţelegerii corecte a modului de folosire a lumii în care trăim şi pentru prezentarea celor mai recente evoluţii ale erei spaţiale. Astăzi, datorită tehnologiei digitale, un planetariu este cel mai performat echipament multimedia disponibil pentru publicul larg şi capabil să susţină tehnic dezvoltarea unor noi metode de educaţie şi recreere.

Piteşti, Planetariul Muzeului Judeţean Argeş – 2018

La Piteşti, în urmă cu 30 de ani, începea să funcţioneze prima expoziţie multimedia din România dedicată ştiinţelor naturii şi ecologiei. Tavanul primei săli oferă intuitiv şi simbolic informaţii privind originea vieţii pe Terra şi seamană cu proiecţia unui planetariu. În 2008, în primul an naţional dedicat educaţiei cu ajutorul astronomiei şi în avanpremiera primului an internaţional al astronomiei, anul 2009, Muzeul Judeţean Argeş inaugurează primul planetariu digital de tip educaţional din România, îmbogăţindu-şi oferta culturală la aniversarea a 80 de ani de la înfiinţare. Planetariul Muzeului Judeţean Argeş, produs de firma franceză RSA Cosmos (al doilea mare constructor european de planetarii) este de tip ISS 2 HD şi are un ecran cu diametru de 7 metri, oferind vizionarea unor proiecţii de planetariu, de cinematografie panoramică şi simultană, de expoziţii virtuale de înaltă definiţie (1900×1900 pixeli), sonorizate cu un sistem audio 5.1 pentru săli de cinematograf. Planetariul poate găzdui între 38 de spectatori, inclusiv persoane cu nevoi speciale de deplasare, mobilierul este proiectat şi realizat special pentru planetariu, iar volumul de proiecţie beneficiază de un sistem de climatizare optim şi ecologic. La nivel european, planetariul Muzeului Judeţean Argeş se încadrează între cele mai performante planetarii digitale aflate în funcţiune şi în curs de realizare la categoria planetarii medii educaţionale. Echipamentul tip ISS 2 HD poate fi interconectat prin sisteme digitale de transport a informaţiei cu echipamente de observare astronomică pentru facilitarea unor proiecţii live de observaţii astronomice făcute oriunde pe Terra.

ASTRONOMITURI (24:55) – Recomandat pentru public începând cu vârsta de 12 ani. Folosind o tehnologie de animaţie de ultimă generaţie, sub atenta îndrumare a unui grup talentat de colaboratori, ASTRONOMITURI prezintă o poveste evocatoare, care pentru prima dată în istoria programării pentru Planetariu educaţional, uneşte experienţa magnifică Full Dome cu acţiunea dramatică a formelor cinematografice. ASTRONOMITURI foloseşte o gamă completă de caractere (unele realiste, unele extraordinare), plasând acţiunile rapide în setările fanteziste de fundal, adăugând efecte speciale uimitoare, în scopul de a spune o poveste inspirată într-o manieră nouă şi puternică. Este cerul nopţii aşa cum nu l-aţi mai văzut înainte.

DOUĂ BUCĂŢELE DE STICLĂ. MIRACOLUL TELESCOPULUI (24:28) – Spectacolul urmăreşte doi copii care comunică cu o femeie astronom într-o seară de observaţii astronomice. Copiii învaţă cum funcţionează un telescop, istoria telescoapelor si cele mai mari descoperiri făcute cu ajutorul acestor instrumente. Imiloa Astronomy Center, Buhl Planetarium din cadrul Carnegie Science Center, şi Interstellar Studio au realizat acest program. Mirage IIID furnizează grafica, animaţia, şi compoziţia programului. Coloana sonoră a fost realizată de către Orchestra Filarmonică din Londra.

ÎMPĂRĂŢIA LUMINII (24:28) – Este cea mai nouă proiecţie realizată de către Softmachine. Spectacolul dezvăluie, cu efecte speciale uluitoare, povestea vieţii şi a evoluţiei acesteia de la Big Bang până la începutul erei omului modern. Această producţie 360° animată este o abordare filozofică a originilor spaţiului şi a vieţii. ÎMPĂRĂŢIA LUMINII este un spectacol fulldome despre originea vieţii, minunăţia naturii şi însemnătatea gândirii umane.

KALUOKA’HINA (32:28) – Este prima proiecţie de animaţie de divertisment la nivel mondial produsă iniţial pentru Domurile cu proiecţie 360° oferind astfel o experienţă panoramică vizuală complet nouă şi unică. Proiecţia poartă privitorul într-un recif tropical, o altfel de lume: colorată şi străină, plină de aventură şi pericol, ghicitori şi mistere, legende şi mituri vechi…o lume populată de creaturi care sunt pline de umor şi curajoase, iubitoare şi bizare, fermecătoare şi periculoase.

GALAKTOS (22:30) – Prezintă o călătorie virtuală prin galaxia noastră realizată de două personaje comice, Eugene şi Craig, angajaţi la o firmă de distribuţie a laptelui din Calea Lactee. Pe parcursul călătoriei, spectatorii, alături de protagonişti, vor întâlni mai multe nebuloase şi roiuri de stele, prilej pentru cei mici de a afla mai multe lucruri despre aceste corpuri cereşti.

CĂLĂTORIE ÎN SISTEMUL SOLAR – PLANETES EN VUE (35:00) – Vom decola către începuturile Universului şi vom survola vecinătăţile Soarelui, o stea mică dintre miliarde de aştri. Vom ateriza cu planetariul pe Venus cea strălucitoare şi pe surprinzătoarea Marte. Călătoria ne va duce aproape de toate cele 13 planete ale sistemului solar cunoscut nouă (8 planete mari si 5 pitice).

ORIGINILE VIEȚII – Filmul tratează unele dintre cele mai profunde întrebări ale științei vieții: originile vieții şi căutarea altor forme de viața ăn Univers. Începând cu Big Bang-ului, în ordine cronologică, spectacolul se ocupă cu chimia prebiotica din Univers, formarea de stele, formarea de sisteme solare, şi primele forme de viaţă de pe Pământ. Mai mult, Originile vieții acoperă marile extincții, precum și căutarea noastră pentru formele de viaţă primitivă dincolo de planeta Pământ. Originile Vieții este o călătorie de inspirație prin timp și o celebrare a vieții pe Pământ. Descrie mai multe descoperiri recente legate de știința vieții, demonstrând că, dacă a existat vreodată un timp în care știința a făcut cele mai mari progrese ale sale, e chiar acum!

BĂTRÂNUL ÎNŢELEPT CU OCHII DE STELE – Proiecția prezintă dorința unui conducător tiran care vrea sa obțină mai multă putere. Bătrânul Înțelept l-a sfătuit să numere stelele… În ciuda eforturilor depuse de către tiran, sarcina este mult mai dificilă decât se aștepta, stelele par să se miște! Noapte după noapte, secretele cerului îi sunt prezentate tiranului: existenta zilei și a nopții, stelele căzătoare, constelațiile… Acum într-o nouă versiune – a acestei poveşti foarte apreciate de către public.

În 2018 Planetariul din Pitești a devenit cel mai modern din România.

Adresa

Adresa:

Str. Armand Călinescu, nr. 44 Corpul C, intrarea dinspre Bulevardul Eroilor

GPS:

44.85470724262929, 24.871164985044175

Telefon:
Contactează proprietar

Program de Lucru

Luni

Închis

Marti

09.00 - 17.00

Miercuri

09.00 - 17.00

Joi

09.00 - 17.00

Vineri

09.00 - 17.00

Sâmbătă

09.00 - 17.00

Duminică

09.00 - 17.00

Orele de spectacol sunt : 10:00, 12:00, 14:00, 16:00 in limita a maximum 38 de persoane. Minimul necesar pentru spectacol este de 10 persoane.

Lasă un comentariu

Numele care va fi afișat
Comentariul propriu zis despre locațiie
captcha-input
Confort sală
Acustică
Orchestră
Soliști
Prețuri
În curs de publicare...
Evaluarea ta a fost trimisa cu succes
Vă rugăm să completaţi toate câmpurile
Captcha check failed

Locații recomandate

Alte evenimente

Events Pro  |  Nu există evenimente create, adaugă câteva te rugăm.
Contact