Raza: Oprit
Raza: km
Set radius for geolocation
post-title Decizii importante la Primăria Pitești. S-a aprobat blocul lui ”John”

Decizii importante la Primăria Pitești. S-a aprobat blocul lui ”John”

Decizii importante la Primăria Pitești. S-a aprobat blocul lui ”John”

Decizii importante la Primăria Pitești. S-a aprobat blocul lui ”John”

Ieri a avut loc una dintre cele mai intense şedinţe de Consiliu Local din Piteşti din ultima perioadă. Problemele de urbanism au ţinut din nou capul de afiş.

Blocul lui „John”

Consilierii locali piteşteni au aprobat cu majoritate de voturi construirea unui bloc cu patru etaje pe strada Gârlei din Găvana. Investiţia aparţine omului de afaceri Ion „John” Brănescu, iar votul în Consiliul Local a fost amânat de mai multe ori în acest an. Vecinii din zonă, care locuiesc în trei vile, s-au opus vehement construirii blocului, susţinând că nu se respectă regimul de înălţime. După consultarea ordinului Arhitecţilor şi a Inspectoratului de Stat în Construcţii s-a concluzionat însă că toate condiţiile legale sunt îndeplinite de proiectul clădirii. La vot s-au înregistrat 4 abţineri şi 2 voturi împotrivă. Viceprimarul Sorin Apostoliceanu a ales să nu participe deloc la vot. 

Duplex

Consilierii locali piteşteni au luat în discuţie un alt Plan Urbanistic de Detaliu controversat care a ajuns pe masa lor. Este vorba despre un proiect pentru construcţia două blocuri cu câte şase apartamente fiecare pe strada Dumitru Brătianu din zona Tancodrom. Fiecare imobil ar urma să aibă parter şi câte două etaje. Cristian Gentea, preşedintele comisiei de urbanism a Consiliului Local, a spus că e nevoie şi aici de o analiză atentă, în special privind regimul de înălţime (este zonă de case).

Citiți și: Consiliul Local a respins construirea unei noi biserici

„Noi suntem de vină!”

Preşedintele TSD Piteşti, consilierul local Cătălin Costescu, a izbucnit în şedinţa CL când a venit vorba despre aprobarea construcţiei blocului de pe strada Gârlei. Costescu a acuzat că Primăria Piteşti nu a fost în stare să-şi actualizeze Planul de Urbanism General, motiv pentru care fiecare piteştean care locuieşte la casă se poate trezi „blocat” de un ditamai blocul. „Este vina Primăriei că noi, de 20 de ani, n-am fost în stare să actualizăm PUG-ul! Să înţelegem că dacă eu îmi fac o casă am toate şansele să mă trezesc cu un bloc lângă? Au apărut blocurile ca ciupercile după ploaie, pentru că nu suntem în stare să actualizăm un PUG! Este vina noastră! Eu voi vota împotrivă”, a izbucnit Costescu.

PUG

Faptul că Planul Urbanistic General al municipiului nu este actualizat de ani buni a făcut ca problemele de urbanism în Piteşti să fie din ce în ce mai mari. Şi scandalurile pe măsură: ba că se construieşte ilegal un bloc într-o zonă de case, ba că investiţia nu ar respecta nu ştiu ce norme tehnice – toate au generat şi suspiciuni pe măsură. Cătălin Ghiţă, arhitectul şef al Piteştiului, a anunţat însă aseară că noul PUG va fi gata în curând. „Am tot organizat licitaţii pentru actualizarea PUG-ului, dar nu s-au înscris firme şi a trebuit să repetăm procedurile. În sfârşit, am avut un câştigător la ultima licitaţie şi vă pot spune că până la Crăciun vom avea o propunere preliminară de PUG. De la începutul anului vom organiza o dezbatere publică, iar aceasta poate dura între trei şi şase luni, după care noul PUG va fi adoptat şi ne va ajuta în tot ce înseamnă investiţii imobiliare. Nu a fost vina cuiva anume că până acum nu au venit firmele la licitaţii!”, a spus Ghiţă. „Se încearcă demult realizarea unui nou PUG. A fost scos la licitaţie de mai multe ori, dar nu a venit nimeni. Nu e vorba de nepăsare din partea angajaţilor Primăriei. La astfel de blocuri să nu amestecăm oportunitatea cu legalitatea”, a spus, la rândul său, viceprimarul Laurenţiu Zidaru.

„Aripi”…

Pe acest fond, dar şi în contextul în care s-a decis achiziţionarea Casei Bobancu, Dumitru Tudosoiu, consilier local PSD şi inspector şcolar general al judeşului Argeş, le-a amintit colegilor săi că trebuie să rezolve problema terenului de la baza sportivă „Aripi” din Craiovei. Retrocedat anul acesta, terenul de sport este folosit în continuare doar prin bunăvoinţa proprietarilor. Negocierile dintre aceştia şi Consiliul Local au început, dar sunt departe de finalizare. „Să nu uităm că mai avem o problemă: terenul de la „Aripi”! Sunt de acord cu spusele colegilor, dar până renovăm casa asta (n.r. Bobancu) copii mai au acces pe terne doar prin bunăvoinţa proprietarului. Şi acolo este o chestiune de tradiţie. Poate revenim asupra acestei probleme până la finalul mandatului”, a spus Tudosoiu. Cei 2.500 mp de la baza sportivă de pe Craiovei au fost puşi în posesie definitiv în primăvară, după procese îndelungate. Actualii proprietari au cerut în jur de 500.000 euro, în timp ce prima evaluare făcută de municipalitate a fost de 235.000 euro. Primarul Cornel Ionică şi-a manifestat de la început intenţia ca Primăria să cumpere terenul pentru a nu afecta integritatea bazei sportive.

Demisie şi… DNA

Pe de altă parte, Mărioara Bârlogeanu, membru în comisia „Orentex”, a declarant că s-a retras din comisie. Aceasta spune că acolo e treaba DNA-unui. „Şi mie mi s-au părut nişte nereguli acolo, dar eu nu îmi dau demisia”, a spus însă Cristian Gentea, preşedintele comisiei de urbanism din CL. Vă reamintim că Primăria Pitelti a achitat circa 11 milioane lei societăţii „Orentex” care a câştigat un proces împotriva Primăriei pentru că nu i-a permis să construiască un bloc în Găvana. La nivelul primăriei s-a constituit apoi o comisie care vrea să stabilească de ce a ajuns municipalitatea să plătească bani grei în acest caz.

Veşti bune despre „San Siro”

În altă ordine de idei, primarul Cornel Ionică a făcut un anunţ important privind baza sportivă care ar urma să se construiască pe terenul cunoscut sub numele de „San Siro”. Edilul a spus că în luna februarie ar urma să fie demarată investiţia al cărei deviz a fost stabilit la circa un milion lei. Pe acest teren pe care primăria l-a câştigat în instanţă (fusese revendicat) ar urma să construiască o bază sportivă multifuncţională, inclusiv cu tribune şi nocturnă. Terenul este situat pe strada Livezilor, aproape de Şcoala Gimnazială „Marin Preda” din Piteşti.

Fără sicrie pe trotuare

În fine, Consiliul Local a aprobat şi proiectul de hotărâre iniţiat de un grup de aleşi locali din diverse partide politice privind interzicerea expunerii pe domeniul public a sicrielor şi crucilor, în faţa magazinelor de pompe funebre. Nici magazinele care vând flori nu vor mai avea voie să expună pe trotuare coroane mortuare. Unul dintre iniţiatori, viceprimarul Sorin Apostoliceanu a spus că nu e cazul ca magazinele de pompe funebre să îşi facă în acest fel reclamă, deoarece nimănui nu îi ia faţa, cum se spune, un sicriu expus pe trotuar. „Nu stă lumea să zică: vai, ce sicriu frumos! Se ştie când are omul nevoie de aşa ceva unde să se adreseze! În plus, expunerea de sicrie pe domeniul public, pe lângă aspectul urât, are şi un impact psihologic puternic asupra cetăţenilor, mai ales a celor bolnavi, aşa cum a fost cazul, la un moment dat, şi cu tatăl meu!”, a spus Apostoliceanu. În urma proiectului, magazinele care comercializează articole funerare nu vor mai avea voie să expună sicriele, cruci sau coroane în afara incintei.

Evenimente promovate

Events Pro  |  Nu există evenimente create, adaugă câteva te rugăm.

Locații recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Contact