Deficitul de locuri de parcare a trecut de 60.000
Anul trecut, în Piteşti au fost înmatriculate peste 20.000 de maşini, dar locuri de parcare noi nu s-au făcut prea multe în special din cauza situaţiei juridice a terenurilor sau a configuraţiei oraşului. Aşa se face că deficitul de locuri de parcare a trecut de 60.000, după cum spune Cornel Ionică, primarul Piteştiului.
Construcţia de parcări supraterane a fost blocată de locatarii care s-au opus unor asemenea proiecte în zona Şcolii 14, la blocurile Fortuna sau în Craiovei la vechea Poştă. Cum costurile pentru parcări subterane sunt mari şi Piteştiul e plin de conducte de utilităţi, şi în acest an şoferii vor fi nevoiţi să se descurce cum pot.
Citiți și: O nouă parcare va fi amenajată în Trivale
Primăria a intenţionat la finalul anului trecut să schimbe regulamentul privind parcările de reşedinţă (cu chirie) pentru ca în intervalul orar 9-17 să poată parca oricine pe locurile înhiriate, însă Consiliul Local s-a opus, aşa că şi din acest punct de vedere se anunţă probleme în anul în curs.