Cel mai popular preparat culinar. 5 curiozități interesante despre pizza

Pizza este şi va rămâne, probabil, unul dintre cele mai populare feluri de mâncare din lume, iar, conform specialiştilor, acest preparat se află şi în topul preferintelor românilor. Cu toate că majoritatea am încercat diferite sortimente ale acestui preparat şi am ajuns să îi cunoaştem toate substraturile, varietăţile de topping-uri şi de blaturi, cu siguranţă, există câteva lucruri despre pizza pe care încă nu le cunoaştem.
Pizza a apărut pentru prima dată în Italia
Pe oricine am întreba de unde este originară pizza am primi, cu siguranţă, acelaşi răspuns: Italia. Ei bine, istoria acestui fel de mâncare este mult mai îndepărtată decât pare la prima vedere. Încă din antichitate, atât romanii, cât şi grecii, israelienii, babilonienii şi egiptenii găteau ceva extrem de asemănător cu focaccia din zilele noastre. Putem, astfel, considera că pizza datează, într-o formă primitivă, desigur, încă de atunci. Pentru a ajunge în forma pe care o cunoaştem noi, pizza va străbate un drum lung, culminat, evident, pe malurile însorite ale sudului Italiei. Astfel, în secolul XVI, oamenii săraci din Napoli au găsit un mod accesibil de a se hrănicu un preparat rezultat din aluat de făină de grâu, ulei de măsline, roşii, brânză şi ierburi aromatice. Aşa a apărut prima pizza, iar toată italia a fost impresionată şl cucerită de noua “plăcintă“ inventată de napoletani.
Nu se numeşte “pina” dacă nu conţine brânză
În realitate, mozzarella a fost adăugată pe pizza la sfârşitul anilor 1700, iar prima pizza este datată în istorie încă din anul 997 d.Hr. Aşadar, pentru câteva sute de ani, pizza nu a avut în compoziţie brânza, mulţi oameni din diferite culturi fiind în continuare adepţii pizzei fără brânză.
Pizza este întotdeaua una dintre cele mai ieftine opţiuni în materie de mâncare
Deşi, în general, pizza este mâncare accesibilă oricărui buzunar, în funcţie de topping-urile pe care le conţine, aceasta poate fi încadrată şi la secţiunea de delicatese. Astfel, în New York există un fel de pizza care conţine caviar şi homar, al cărui preţ ajunge la nu mai puţin de 1.000 de dolari.